luni, 4 octombrie 2010

Democraţia, ca şi valoare europeană, se simte bine în Liceul „Spiru Haret”. Iar promotorii ei de bază rămîn elevii. Joi, 30 septembrie 2010, aceştia au demonstrat că sunt gata să ia decizii, să şi le exprime şi să-şi asume impactul lor. A fost zi de alegeri. Şi dacă cetăţenii Republicii Moldova mai au timp pînă în noiembrie să-şi definitiveze poziţia, atunci profesorii şi elevii liceului au trebuit să se decidă deja. După două săptămîni de propagandă electorală, ne-am exprimat votul pentru cel care are să deţină în anul curent de studii funcţia de Preşedinte al Senatului Elevilor.
Prezenţa la vot a fost una bună (66%), chiar dacă s-ar fi putut şi mai bine. Scrutinul a respectat dreptul tuturor la vot şi, în linii mari, regulile de procedură. Am sugera pentru viitor să fie instalate cabine de vot, pentru asigurarea intimităţii alegătorului.


Şi acum cel mai important este să parcurgem rezultatele pentru fiecare candidat:
1.      Roşca Adriana – 140 de voturi;
2.      Macrinici Alexandru – 252;
3.      Drăguţanu Dinu – 144;
4.      Todiraşcu Mihaela – 140;
Felicitări pentru Alexandru Macrinici cu ocazia unei victorii detaşate, îi urăm succese şi inspiraţie în noua funcţie, iar pentru ceilalţi candidaţi ne exprimăm convingerea că nu vor dispera şi se vor implica activ în lucrările Senatului. Felicitări întregului liceu pentru exerciţiul civic realizat cu succes.







    
 

duminică, 3 octombrie 2010

Felicitari!

Îl felicităm pe Alexandru Macrinici,
          elev în clasa a XII-a A,
                 care a cîştigat alegerile şi acum va fi
                            Preşedintele Senatului Elevilor.